Piata de capital

Sub presiunea crizei nesoluţionate

Scris de Gabriela Zamora

Anul 2011 a adus pierderi mari investitorilor de pe bursele de la Bucureşti sau Frankfurt, iar 2012 nu vine deloc cu promisiunea recuperării măcar a unei părţi din pagubă, din cauza incertitudinii privind soarta zonei euro.

Pentru investitorii de pe Bursa de Valori din Bucureşti (BVB), 2011 este un an al pierderilor destul de serioase, dacă ne uităm la evoluţia indicelui BET, al celor mai lichide acţiuni care, de la începutul anului şi până la data de 20 decembrie, a marcat o scădere de aproape 18%. Este al treilea an de randament anual negativ din istoria acestui indicator. Dar, dacă cifrele nu arată deloc bine, cel puţin ultima parte a lui 2011 a adus o rază de speranţă, în condiţiile producerii unui eveniment istoric, îndelung aşteptat de investitori şi de brokeri deopotrivă, ridicarea pragului la societăţile de investiţii financiare, de la 1% la 5%. „După ce ne pierdusem orice speranţă în urma numeroaselor amânări, iată că accesul investitorilor mari în capitalul SIF-urilor este mult mai permisiv acum, ceea ce va duce la efecte pozitive asupra preţurilor acţiunilor întregii burse, desigur nu imediat, ci în timp”, declară Răzvan Paşol, preşedintele companiei de brokeraj Intercapital Invest.

Citeşte mai mult: Sub presiunea crizei nesoluţionate

 

Bursele „dansează” pe ritmul politicienilor

Scris de Gabriela Zamora

Departe de a fi soluţionată, criza datoriilor suverane încă îi ţine în corzi pe investitorii de pe pieţele de capital. La Bursa din Bucureşti s-au vândut masiv acţiuni, în timp ce la Frankfurt s-a încercat o timidă revenire. Oricum, prognozele economice nu dau prea mult curaj.

Nu puţini sunt analiştii care susţin că este un moment bun pentru cumpărare de acţiuni la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB), întrucât preţurile sunt foarte atractive. De exemplu, sunt interesante titlurile Petrom, Transgaz sau Biofarm, susţin unii brokeri. La bursa germană, însă, acţiuni precum Daimler sau Deutsche Telekom au contribuit deja, în perioada 1-21 octombrie 2011, la creşterea indicelui DAX, cu circa 4%.

Citeşte mai mult: Bursele „dansează” pe ritmul politicienilor

 

În aşteptarea trend-ului de creştere

Scris de Gabriela Zamora

În timp ce criza financiară din Grecia şi datele economice americane sub aşteptări destabilizează bursa germană, piaţa de la Bucureşti mizează pe condiţiile macroeconomice interne îmbunătăţite, în încercarea de a pune capăt trend-ului descendent, început încă din aprilie.

Citeşte mai mult: În aşteptarea trend-ului de creştere

 

Incertitudinea economică îi pune în gardă pe investitori

Scris de Gabriela Zamora

Bursa de la Bucureşti nu are o evoluţie de adâncime, pe fondul aşteptărilor privind refacerea economiei, în timp ce la Frankfurt indicele care măsoara sentimentul faţă de evoluţia DAX se menţine la un nivel moderat de optimism.

Citeşte mai mult: Incertitudinea economică îi pune în gardă pe investitori

 

Puterea IPO

Scris de Gabriela Zamora

În lipsa unor listări noi şi sub dominaţia măsurilor de austeritate, prudenţa este

cuvântul de ordine la Bursa de la Bucureşti, în timp ce la Frankfurt, indicii se însănătoşesc, iar investitorii se aşteaptă la noi listări.

Fără nicio nouă listare în 2010 şi fără vreo perspectivă pozitivă în acest sens, tranzacţiile la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) alternează între scăderi şi creşteri modeste ale acţiunilor.

Citeşte mai mult: Puterea IPO

 

Editorial

Sinteza anului 2011

Anul 2011 va intra în istorie ca anul crizei. A fost o dublă criză, cea a datoriei suverane a statelor şi cea a monedei euro. O provocare cu care lumea economică globală nu s-a mai întâlnit până acum şi care a pus sub semnul întrebării, pe de o parte, chiar funcţionalitatea sistemului economic de piaţa, şi pe de altă parte existenţa Uniunii Europene.

Efectele s-au resimţit atât în plan eonomic cât şi în cel politic. Economic, criza a blocat consumul, a dus la creşterea francului elveţian, a dus la atingerea preţului maxim al gramului de aur. Politic au căzut guverne, unele foarte importante. În Spania guvernul Zapatero, în urma alegerilor anticipate, în Italia guvernul Berlusconi înlocuit interimar cu tehnocratul Monti şi în Grecia unde în locul lui Papandreou a fost aleasă soluţia tot tehnocrată Papademos.

Citeşte mai departe...

Piata de capital

Sub presiunea crizei nesoluţionate

Anul 2011 a adus pierderi mari investitorilor de pe bursele de la Bucureşti sau Frankfurt, iar 2012 nu vine deloc cu promisiunea recuperării măcar a unei părţi din pagubă, din cauza incertitudinii privind soarta zonei euro.

Pentru investitorii de pe Bursa de Valori din Bucureşti (BVB), 2011 este un an al pierderilor destul de serioase, dacă ne uităm la evoluţia indicelui BET, al celor mai lichide acţiuni care, de la începutul anului şi până la data de 20 decembrie, a marcat o scădere de aproape 18%. Este al treilea an de randament anual negativ din istoria acestui indicator. Dar, dacă cifrele nu arată deloc bine, cel puţin ultima parte a lui 2011 a adus o rază de speranţă, în condiţiile producerii unui eveniment istoric, îndelung aşteptat de investitori şi de brokeri deopotrivă, ridicarea pragului la societăţile de investiţii financiare, de la 1% la 5%. „După ce ne pierdusem orice speranţă în urma numeroaselor amânări, iată că accesul investitorilor mari în capitalul SIF-urilor este mult mai permisiv acum, ceea ce va duce la efecte pozitive asupra preţurilor acţiunilor întregii burse, desigur nu imediat, ci în timp”, declară Răzvan Paşol, preşedintele companiei de brokeraj Intercapital Invest.

Citeşte mai departe...

Consultanta juridica

Aspecte practice privind inspecţia fiscală

Florin Gherghel, Head of Tax Department Noerr Finance & Tax SRL

Cu siguranţă, un control fiscal v-a oferit un motiv de nelinişte, fie şi numai din cauza timpului pe care îl pierdeţi cu pregătirea informaţiilor cerute de echipa de control. Dar un control fiscal înseamnă, de cele mai multe ori, discuţii în contradictoriu cu echipa de control din diverse motive care nu fac obiectul articolului de faţă. Astfel, am încercat să vă oferim o privire de ansamblu asupra aspectelor principale care trebuie avute în vedere, în cazul unei inspecţii fiscale.

Citeşte mai departe...
Copyright © 2012 Reporter Economic. Toate drepturile rezervate.
Made by MANCOS. Powered by Joomla!