Editorial

Sinteza anului 2011

Scris de Maria Constantin

Anul 2011 va intra în istorie ca anul crizei. A fost o dublă criză, cea a datoriei suverane a statelor şi cea a monedei euro. O provocare cu care lumea economică globală nu s-a mai întâlnit până acum şi care a pus sub semnul întrebării, pe de o parte, chiar funcţionalitatea sistemului economic de piaţa, şi pe de altă parte existenţa Uniunii Europene.

Efectele s-au resimţit atât în plan eonomic cât şi în cel politic. Economic, criza a blocat consumul, a dus la creşterea francului elveţian, a dus la atingerea preţului maxim al gramului de aur. Politic au căzut guverne, unele foarte importante. În Spania guvernul Zapatero, în urma alegerilor anticipate, în Italia guvernul Berlusconi înlocuit interimar cu tehnocratul Monti şi în Grecia unde în locul lui Papandreou a fost aleasă soluţia tot tehnocrată Papademos.

Citeşte mai mult: Sinteza anului 2011

 

Grecia versus Uniunea Europeană

Scris de Maria Constantin

Ceea ce se întâmplă cu Grecia îmi aminteşte de un banc. Bulă întârzie la şcoală şi învăţătoarea supărată îl întreabă de ce a întârziat. Bulă îşi cere scuze şi spune că a ajutat o bătrână să treacă strada. Şi ce ţi-a luat atâta timp - întreabă învăţătoarea. Păi nu vroia să traverseze - răspunde Bulă. Morala este simplă. Bătrâna este Grecia, iar Bulă Uniunea Europeană. După ce comunitatea europeană a decis reducerea datoriei Greciei cu cincizeci la sută şi stabilirea unui fond de garanţie de 1,5 trilioane de euro, premierul Papandreu a decis organizarea unui referendum în decembrie. Europa este ţinută în şah de o ţară cu economie în insolvenţă, ceea ce a dus la o întâlnire rapidă a Angelei Merkel cu Nicolas Sarkozy.

Varianta integrală în revista lunară de business Reporter Economic. Abonați-vă acum!

 

Pulsul Europei

Scris de Maria Constantin

... Dependentă de sprijinul extern pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a datoriilor, Grecia este pe cale să îşi piardă suveranitatea fiscală. Parlamentul grec a adoptat programul de austeritate pentru perioada 2012-2015 necesar statului elen pentru a obţine o nouă finanţare din partea creditorilor săi.

... Un eventual faliment al Greciei ar afecta economia României şi în special piaţa imobiliară românească, unde companiile cu capital elen şi cipriot au investit până acum 6 miliarde de euro.

... Pe urmele Greciei. Portugalia a fost nevoită să solicite asistenţă UE   şi FMI în urma acţiunii Moody's de a reduce ratingul de credit al portu-ghezilor. Comisia Europeană şi-a arătat dezacordul faţă de hotărârea luată de agenţia de rating.

Citeşte mai mult: Pulsul Europei

 

Ajutor financiar pe timp de criză

Scris de Maria Constantin

De doi ani, de când criza se face simţită, mai întâi timid apoi din ce în ce mai usturător, în principal pentru buzunarele salariaţilor, leit-motivul oficialilor a fost stabilirea unui program global de ajutor şi continuarea programelor de investiţii, pentru a nu bloca economia şi aşa afectată de mai mult sau mai puţin „drastice” reduceri.

Citeşte mai mult: Ajutor financiar pe timp de criză

 

Reporter Economic abordează un nou concept

Scris de Maria Constantin

Începând cu acest număr revista de business Reporter Economic abordează un nou concept prin care se doreşte crearea unei platforme informaţionale complexe şi solide pentru mediul de afaceri român şi german.

Prin parteneriatului încheiat între revista noastră şi Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană ne propunem ca în fiecare lună să vă ţinem conectaţi la cele mai noi şi interesante informaţii din mediul de business german şi român. (…)

Varianta integrală în revista lunară de business Reporter Economic. Abonați-vă acum!

 

Remaniere de supapă

Scris de Maria Constantin

Remanierea cabinetului Boc, deşi a putut părea una importantă, în care şase portofolii şi-au schimbat titularii, nu a fost una de substanţă. În aceste condiţii  remanierea a fost o supapă pentru tensiunile din partidul la putere, nu şi una socială, aşa cum se dorea de fapt.

În condiţiile în care la nivel mondial se vorbeşte despre împlinirea a doi ani de la declanşarea crizei, odată cu Lehman Brothers, în România se vorbeşte despre căderea pe tobogan a economiei, atâta timp cât guvernul nu prezintă soluţii clare, ceea ce l-a făcut pe preşedintele Băsescu, destul de tăcut în ultima vreme după ce chiar domnia-sa anunţase măsurile dure, să vorbească despre un nou împrumut de la FMI.

Citeşte mai mult: Remaniere de supapă

 

România, instabilă din punct de vedere al mesajului economic

Scris de Maria Constantin

Mesajele contradictorii ale membrilor cabinetului Boc precum şi deciziile guvernului care par a se schimba nu numai la intervenţia Curţii Constituţionale ci şi a mediului de afaceri sau a tendinţelor din economie, determină investitorii, ca şi populaţia să privească sceptic capacitatea executivului de a lua măsuri de relansare economică.

Un exemplu a acestor ezitări a fost declaraţia ministrului de finanţe Sebastian Vlădescu, potrivit căruia impozitul progresiv ar deveni o necesitate de la începutul anului viitor, urmată imediat de o dezminţire fermă a prim-ministrului Boc care a spus că în niciun caz nu se va renunţa la cota unică şi a plusat cu reducerea impozitului minim, mai cunoscut în rândul oamenilor de afaceri ca impozit forfetar.

În aceste condiţii, singurele afirmaţii care pot fi luate în considerare de mediul de afaceri sunt cele ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu, el însuşi perceput în opinia publică drept un posibil salvator al haosului economic, dacă actualul cabinet nu va trece termenul de 1 septembrie stabilit de preşedintele Băsescu.

Citeşte mai mult: România, instabilă din punct de vedere al mesajului economic

 

Europa în era reducerilor drastice

Scris de Maria Constantin

Întreaga Europă este în gravă criză economică şi fiecare stat se gândeşte la măsuri de reducere a deficitului bugetar, adică la austeritate. Europa este cu atât mai îngrijorată cu cât euro cunoaşte cea mai scăzută cotă în raport cu dolarul american şi se pare că nu se va opri aici.

Vă voi prezenta câteva măsuri luate în statele europene pentru a le putea compara cu cele din România. Înainte de toate trebuie remarcat că oricât de dure sau de blânde par, acestea au fost întâmpinate cu ample acţiuni de protest, chiar în ţările cele mai dezvoltate din Europa.

Grecia a crescut TVA-ul de la 19 la 23% şi a mărit accizele la alcool, tutun, benzină cu 10%. A redus cu până la 20% salariul mediu. Funcţionarii publici şi-au văzut salariile ajustate cu 8% şi de asemenea le-au fost luate bonusurile – al 13-lea şi al 14-lea salariu.

Citeşte mai mult: Europa în era reducerilor drastice

 

FMI maleabil, guvernul Boc în corzi

Scris de Maria Constantin

Misiunea FMI în România s-a dovedit deosebit de deschisă la negocieri, fiind gata să se întoarcă încă o dată dacă datele din scrisoarea de intenţie a guvernului Boc vor fi modificate în urma presiunilor străzii. Pentru românii care îşi amintesc de vizitele lui Paul Thomson la care îngheţau şirele spinării atât guvernului cât şi populaţiei, această maleabilitate a reprezentanţilor Fondului pare de bun augur. Chiar invariabilul Thomson a declarat că ,,este bucuros să poată asista România în provocarea generată de criza globală”.

,,Suntem foarte mulţumiţi că, în ciuda perioadei politice pe care aţi traversat-o, România este în grafic în privinţa îndeplinirii angajamentelor”, a spus Thomson. La aceasta reamintim şi faptul că în negocierile anterioare s-a acceptat faptul că banii sosiţi să fie folosiţi pentru acoperirea salariilor bugetare şi a pensiilor.

Citeşte mai mult: FMI maleabil, guvernul Boc în corzi

 

Industria românească în competiţie cu timpul şi cu industriile emergente din alte ţări

Scris de Maria Constantin

Unul dintre punctele slabe ale economiei româneşti îl constituie industria românească ,,învechită” şi ,,sărăcită”, o industrie ce s-a dezvoltat şi a înregistrat rezultate destul de bune în perioada de dinainte de ’89, în care statul deţinea controlul absolut şi care mai apoi s-a confruntat cu regulile capitalismului, mai mult sau mai puţin înţelese în România şi de cele mai multe ori aplicate la începutul anilor ’90 în funcţie de interesele fiecăruia şi într-un ritm atât de lent încât putem să îl comparăm cu ,,mersul unui melc bolnav” şi nu întâmplător am făcut această comparaţie pentru că aşa cum ne putem imagina un melc bolnav care se tărâşte cu ultimele forţe şi riscă să fie oricând strivit nemaiavând puterea de a se orienta într-un spaţiu prea mare pentru el, aproape în acelaşi stadiu a ajuns şi industria românească după ce a trecut prin perioada postdecembristă, aşa numita perioadă de tranziţie, dintre comunism şi capitalism.

Citeşte mai mult: Industria românească în competiţie cu timpul şi cu industriile emergente din alte ţări

 

2010 anul provocărilor

Scris de Reporter Economic

Acest an este plin de provocări şi aşa cum îmi spunea cineva, în această perioadă se va vedea cine are „oasele tari”. Putem spune că este o perioadă a schimbărilor politice, economice şi sociale. În ce măsură aceste schimbări vor fi benefice pentru noi toţi depinde de mulţi factori atât externi cât şi interni, dar depinde şi de noi cât de abili vom fi în gestionarea problemelor.

Un element cheie în reţeta succesului este să fim permanent conectaţi la realitate şi bine informaţi. Revista noastră vine în acest an în întâmpinarea nevoilor mediului bussines creând o plajă cât mai largă de secţiuni dedicate sectoarelor economice şi problematicilor mediului de afaceri.

Citeşte mai mult: 2010 anul provocărilor

 

Pagina 1 din 2

«ÎnceputAnterior12UrmătorSfârşit»

Editorial

Sinteza anului 2011

Anul 2011 va intra în istorie ca anul crizei. A fost o dublă criză, cea a datoriei suverane a statelor şi cea a monedei euro. O provocare cu care lumea economică globală nu s-a mai întâlnit până acum şi care a pus sub semnul întrebării, pe de o parte, chiar funcţionalitatea sistemului economic de piaţa, şi pe de altă parte existenţa Uniunii Europene.

Efectele s-au resimţit atât în plan eonomic cât şi în cel politic. Economic, criza a blocat consumul, a dus la creşterea francului elveţian, a dus la atingerea preţului maxim al gramului de aur. Politic au căzut guverne, unele foarte importante. În Spania guvernul Zapatero, în urma alegerilor anticipate, în Italia guvernul Berlusconi înlocuit interimar cu tehnocratul Monti şi în Grecia unde în locul lui Papandreou a fost aleasă soluţia tot tehnocrată Papademos.

Citeşte mai departe...

Piata de capital

Sub presiunea crizei nesoluţionate

Anul 2011 a adus pierderi mari investitorilor de pe bursele de la Bucureşti sau Frankfurt, iar 2012 nu vine deloc cu promisiunea recuperării măcar a unei părţi din pagubă, din cauza incertitudinii privind soarta zonei euro.

Pentru investitorii de pe Bursa de Valori din Bucureşti (BVB), 2011 este un an al pierderilor destul de serioase, dacă ne uităm la evoluţia indicelui BET, al celor mai lichide acţiuni care, de la începutul anului şi până la data de 20 decembrie, a marcat o scădere de aproape 18%. Este al treilea an de randament anual negativ din istoria acestui indicator. Dar, dacă cifrele nu arată deloc bine, cel puţin ultima parte a lui 2011 a adus o rază de speranţă, în condiţiile producerii unui eveniment istoric, îndelung aşteptat de investitori şi de brokeri deopotrivă, ridicarea pragului la societăţile de investiţii financiare, de la 1% la 5%. „După ce ne pierdusem orice speranţă în urma numeroaselor amânări, iată că accesul investitorilor mari în capitalul SIF-urilor este mult mai permisiv acum, ceea ce va duce la efecte pozitive asupra preţurilor acţiunilor întregii burse, desigur nu imediat, ci în timp”, declară Răzvan Paşol, preşedintele companiei de brokeraj Intercapital Invest.

Citeşte mai departe...

Consultanta juridica

Aspecte practice privind inspecţia fiscală

Florin Gherghel, Head of Tax Department Noerr Finance & Tax SRL

Cu siguranţă, un control fiscal v-a oferit un motiv de nelinişte, fie şi numai din cauza timpului pe care îl pierdeţi cu pregătirea informaţiilor cerute de echipa de control. Dar un control fiscal înseamnă, de cele mai multe ori, discuţii în contradictoriu cu echipa de control din diverse motive care nu fac obiectul articolului de faţă. Astfel, am încercat să vă oferim o privire de ansamblu asupra aspectelor principale care trebuie avute în vedere, în cazul unei inspecţii fiscale.

Citeşte mai departe...
Copyright © 2012 Reporter Economic. Toate drepturile rezervate.
Made by MANCOS. Powered by Joomla!