• Maec2
  • Packshow Webbanner
  • EIT Webbanner
  • Webbanner Saci
  • 1

Luni, 13 Martie 2017 08:17

Topul economiilor mizere

Written by Constantin Rudnitchi
Rate this item
(0 votes)

A aparut asa-numitul indice al economiilor mizere. Aceasta este traducerea exacta, iar indicele respectiv este realizat de agentia de presa Bloomberg. Mai exact, indicele economiilor mizere se calculeaza foarte simplu: ca o adunare intre rata inflatiei si rata somajului. Mai interesant este ca, pentru a suprinde dinamismul economiei, indicele combina datele raportate in anul 2016, informatii certe, asadar, cu prognozele pentru anul acesta.

De remarcat ca indicele economiilor mizere sau sarace, daca putem sa il numim in felul acesta, este construit destul de simplu, fara pretentii de complexitate, dar ia in calcul doi indicatori macroeconomici care sunt legati de viata de zi cu zi a cetatenilor: cresterea preturilor si somajul. Desigur, sunt lasati la o parte, in mod voit, indicatori generali ai economiei, precum deficitul bugetar sau cel de cont curent, importanti fara indoiala, dar care reflecta intr-o mai mica masura scopul dorit al analizei si anume starea de bogatie sau de saracie a economiilor.

Clasamentul indicelui economiilor mizere este deschis, dupa cum se putea anticipa, de catre Venezuela. De remarcat ca Venezuela nu a mai raportat din anul 2015 institutiilor internationale datele statistice de baza si ca atare nu a fost inclusa in clasamentul de anul trecut. Dar situatia economiei din Venezuela este vizibila cu ochiul liber. Scaderea pretului titeiului a afactat veniturile obtinute din exportul acestei materii prime. Magazinele alimentare sunt goale, iar spitalele duc lipsa de medicamentele de baza.

Cert este ca pentru a estima rata inflatiei in Venezuela, realizatorii indicelui, agentia de presa Bloomberg, au creat un indice special bazat pe pretul unei cesti de cafea. Astfel, inflatia este estimata in perioada 2015-2016 la aproximativ 1.500%. Pentru anul trecut, inflatia in Venezuela  a fost estimata la aproximativ 500%.

Venezuela este urmata in clasamentul indicelui celor mai mizere economii de catre Africa de Sud (sa ne amintim ca aceasta tara facea parte cu cativa ani in urma dintr-un grup care promitea sa faca mari progrese economice. Din pacate, criza a lasat urme). Pe pozitia a treia este Argentina, liderul de anul trecut, care insa a realizat progrese, urmata de cea mai lovita de criza economie europeana, Grecia. Clasamentul este continuat cu Turcia, cu o inrautatire a situatiei fata de anul trecut, si cu Spania.

Exista insa si cateva economii a caror situatie s-a inrautatit in comparatie cu anul trecut. In aceasta categorie avem si o surpriza. Este vorba despre Polonia care se claseaza pe locul 28 fata de pozitia 45 de anul trecut.  Reamintesc ca urcarea in clasament reprezinta o contraperformanta, aratand o deterioare a situatiei economiei respective. Concret, Polonia se confrunta cu cea mai mare rata a somajului de dupa criza si cu o revenire la o inflatie estimata anul acesta la 1,8% dupa o peiorada de deflatie. De altfel, sunt si alte state care si-au depreciat pozitiile in clasament din cauza revenirii la inflatie. Prima pe lista este chiar Romania (care trece de pe pozitia 53 pe locul 45), dar mai sunt si Slovacia, Estonia si Letonia.

Marea Britanie a urcat in clasamentul indicelui, de pe locul 46, anul trecut, pe 44, anul acesta. Motivul este simplu: Brexitul a declansat o depreciere a lirei sterline la cel mai jos nivel din ultimii 30 de ani, ceea ce a dus la o scumpire a importurilor si a carburantilor. Iar rezultatul a fost cresterea generala a preturilor.

Exista si doua state care au facut progrese: China si Norvegia care au facut salturi bune de cate 10 si respectiv 18 locuri. Statele Unite ale Americii intra in cele mai bune 20 de tari.

La final, sa vedem si care sunt performerii anului acesta, adica economiile clasate pe ultimele locuri. Pe “podium” se afla Thailanda, Singapore si Elvetia, urmate de Japonia, Islanda, Taiwan si Danemarca.

 

Desigur, indicele nu este perfect. Vulnerabilitatile unei economii se pot masura si cu alti indicatori, cum ar fi, de exemplu, venitul mediu. Dar analiza ofera o imagine comparativa a dezechilibrelor care exista in economiile din diverse zone ale globului. 

Read 1358 times Last modified on Luni, 13 Martie 2017 08:21