Luni, 24 Aprilie 2017 07:12

CENTRUL TRANSFRONTALIER DE OENOLOGIE ŞI VITICULTURĂ « TERASELE DUNĂRII» - ROMÂNIA – BULGARIA CARTA SERVICIILOR

Written by
Rate this item
(0 votes)

Ce este Centrul Transfrontalier de Oenologie și Viticultură “Terasele Dunării“?

Centrul Transfrontalier de Oenologie și Viticultură «Terasele Dunării» a fost creat pentru stimularea şi promovarea cooperării între comunităţile de afaceri implicate în oenologie şi viticultură, din zonele de graniţă din România şi Bulgaria. Centrul se adresează întreprinderilor, în special întreprinderilor mici şi mijlocii, implicate în viticultură, fabricarea vinului, producerea de bunuri şi echipamente conexe acestor sectoare, comerţul de vinuri şi fructe, interesate şi capabile să dezvolte relaţii transfrontaliere şi să exploateze oportunităţile generate de localizarea lor în zona de graniţă.

Centrul  a  fost  creat  în  cadrul  proiectului  “Centrul  Transfrontalier  de  Oenologie  şi  Viticultură

«Terasele Dunării»”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, fiind localizat în Comuna Ostrov, Judeţul Constanţa, România, în proximitatea graniţei româno-bulgare, şi având un sub-centru la Silistra, Bulgaria.

Centrul îşi desfăşoară activitatea în baza unui parteneriat dintre două asociaţii profesionale de viti- vinicultură din Ostrov, judeţul Constanţa, România, şi Silistra, Bulgaria, Universitatea Ovidius Constanţa – Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Constanţa, România, Staţiunea Experimentală pentru Cais şi Agricultură Silistra, Bulgaria, şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, România.

Acoperirea geografică a Centrului este zona Ostrov-Silistra, mai precis judeţele Constanţa, Călăraşi, Teleorman şi Giurgiu, în România, şi districtele Silistra, Razdrag şi Ruse, în Bulgaria. Totuşi, Centrul este deschis tuturor solicitărilor şi propunerilor de cooperare din domeniul său de activitate, indiferent de originea lor pe graniţa România – Bulgaria.

 

Care sunt serviciile Centrului Transfrontalier de Oenologie şi  Viticultură  “Terasele Dunarii”?

Toate serviciile centrului au ca scop promovarea şi sprijinirea dezvoltării de afaceri şi relaţii transfrontaliere, acoperind atât servicii integrate de afaceri, cât şi servicii de suport tehnice, gratuite sau contra-cost.

Diversitatea de servicii oferite de centru includ facilitarea participării la evenimente, promovarea şi furnizarea de informaţii, asistenţă si organizarea de acţiuni şi cursuri despre viticultură şi metodele de producţie sustenabile, integrarea aspectelor vitivinicole regionale şi transfrontaliere în strategiile de dezvoltare relevante, utilizarea resurselor locale, precum şi schimburi de bune practici, de experienţă şi iniţiative comune la nivel transfrontalier.

Centrul va oferi următoarele categorii de servicii prin unităţile sale din Ostrov şi Silistra:

 

  1. Servicii de promovare şi dezvoltare transfrontalieră, după cum urmează:

Servicii de informare asupra oportunităţilor transfrontaliere

  • Oferte şi  cereri  de  afaceri  (oferte  şi  cereri  de  produse  şi  servicii  cu  potenţial transfrontalier)
  • Informaţii asupra licitaţiilor publice în regiunea de graniţă româno-bulgară, legate de vinuri şi produse alcoolice, viticultură, bunuri şi echipamente conexe, accesorii.
  • Oferte şi cereri de schimburi tehnologice
  • Promovarea rezultatelor din cercetare-dezvoltare către sectorul oenologiei şi viticulturii

 

  • Informaţii asupra legislaţiei româneşti şi bulgare
  • Informaţii asupra surselor de finanţare pentru iniţiative c Informaţia este disponibilă la sedii, precum şi online.

Diseminarea informaţiilor se va face prin intermediul website-ului Centrului, buletinelor electronice pentru membrii şi clienţii Centrului, precum şi prin intermediul partenerilor şi stakeholderilor Centrului.

Facilitarea parteneriatelor şi contactelor de afaceri transfrontaliere:

  • Parteneriate de afaceri şi inovare între companii şi centre de cercetare-dezvoltare
  • Vizite de studiu, de schimb de experienţă;
  • Misiuni economice;
  • Organizarea/participarea la târguri şi expoziţii
  • Expoziţie permanentă a produselor şi ofertei membrilor partenerilor de proiect

Servicii cu valoare adăugată

  • Asistenţă primară  pentru  identificarea  de  surse  de  finanţare  pentru  iniţiativele transfrontaliere în domeniul economic şi de cercetare-dezvoltare.
  • Asistenţă primară privind legislaţia, standardele, etc. ale ţării vecine.
  • Servicii de contabilitate, surse de finanţare, asistenţă juridică.

 

  1. Servicii tehnice pentru întreprinderile viticole de pe ambele graniţe, cu o abordare complementară:
    • Laborator de analize organoleptice
    • Laborator de microbiologie
    • Laborator de analize agrochimice

 

  1. Servicii de instruire: Centrul organizează sesiuni de instruire şi pregatire profesională de scurtă şi lungă durată, atât calificare cât şi specializare, în Ostrov şi Silistra

 

  1. Servicii de informare şi documentare pe teme generale transfrontaliere: biblioteca şi mediateca.

În  Ostrov,  unitatea  deţine  3  calculatoare  conectate  la  internet  pentru  a  permite  firmelor interesate navigarea gratuită, iar la Silistra un calculator

 

  1. Servicii de tip helpdesk: (1) servicii de secretariat – preluare mesaje telefonice, fax, email; traduceri din/în română şi bulgară; corespondenţă de contact şi (2) servicii de ghidare la bibliotecă, multi-media, internet şi navigare în bazele de date

 

  1. Servicii cu valoare adăugată în sectorul viti-viniculturii în vederea stimulării cercetării şi inovării: pe ambele graniţe, Centrul administrează câte un teren cultivat cu viţă de vie dedicat experimentelor şi demonstraţiilor, atât pentru uz intern, cât şi pentru proiec

 

Pentru organizarea de evenimente, Centrul dispune la Ostrov de săli amenajate corespunzător.

 

Cum îşi propune Centrul Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării’’ să vă asiste ?

 

  • Centrul Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării” din Ostrov împreună cu sub-centrul Silistra oferă servicii identice de afaceri de informare şi asistenţă primară, în limbile română şi bulgară, precum şi servicii tehnice complementare în ceea ce priveşte laboratoarele şi promovarea comercială.
  • Nouă persoane cu experienţă deservesc Centrul, din care 7 persoane la Ostrov şi 2 persoane la Silistra.
  • Activitatea Centrului se organizează în sistem “soluţionează sau îndrumă”: toate solicitările sunt tratate prin informaţii şi servicii de asistenţă primară. În cazul în care solicitările depăşesc competenţele centrului, clientul este îndrumat către cel mai apropiat serviciu specializat, cum ar fi partenerii proiectului.
  • Toate solicitările primite pe fax, pe e-mail şi, pentru solicitările de la clienţii aflaţi deja în baza de date a Centrului Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării’’, telefonic, sunt tratate egal;
  • Toţi specialiştii Centrului şi ai partenerilor intervin cu specializări şi cunoştinţe specifice pentru promovarea afacerilor în oenologie şi viticultură, cercetare, instruire, tehnic;
  • Solicitările de informaţii sunt rezolvate prompt (maxim 48 ore pentru răspunsuri simple şi până la 7 zile pentru răspunsuri complexe);
  • Vizitele ad-hoc şi cele programate se desfăşoară într-un cadru restrâns, pentru asigurarea confidenţialităţii discuţiilor;
  • Clauzele de confidenţialitate faţă de client şi solicitare sunt respectate;
  • Costurile de rezolvare a solicitării sunt aduse la cunoştinţă înainte de începerea lucrării de răspuns, înscrierii participării la acţiuni transfrontaliere, cursuri sau seminarii, etc;
  • Clienţii sunt abordaţi politicos şi ama

 

Ce așteptăm de la clienții noștri?

 

  • Personalul Centrului Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării’’ să fie tratat cu respect;
  • Drepturile clienţilor prezenţi în birorile Centrului să fie respectate;
  • Centrul să fie informat asupra modului în care informaţiile/soluţiile/consultanţa obţinute de clienţi au contribuit la soluţionarea problemelor;
  • Formularele de evaluare a calităţii activitaţii Centrului Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării’’ să fie completate.

 

Date de contact :

Centrul Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură “Terasele Dunării’’ Asociația Profesională Vitivinicolă „Terasele Dunării” Ostrov

Str. Regiei, Nr.1, sat Ostrov, comuna Ostrov, Judeţul Constanţa, România Telefon : +40 241 857.564

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Staţiunea Experimentală pentru Cais şi Agricultură Silistra

Str. Vaptsarov, Nr.112, Oraşul Silistra, Districtul Silistra, Bulgaria Telefon : +359 86 820145, fax + 359 86 820145

E-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Website : http://www.oenologycentre.com/

Read 529 times